vineri, 25 noiembrie 2011

Te iubesc!

                       Tocmai am primit primul mesaj cu te iubesc de la tine..iar acum e sincer. Din vara pana te-ai hotarat sa fim cu adevarat impreuna au trecut 4 luni, iar multe lucruri s-au schimbat in bine si nu m-am asteptat vreodata la asta.

                         Nu ma asteptam nici sa mai fim impreuna, invatasem sa ma resemnez ca nu vrei, ca nu se poate si ca trebuie sa mergem mai departe… Pana intr-o seara cand am inceput discutii ore in sir, cu  lacrimi, sinceritate, nervi si calmitate in acelasi timp, discutii care au durat vreo 3 zile, dupa care am zis clar ca totul s-a sfarsit, dar n-a fost asa…abia atunci incepea totul..

                         Esti o surpriza in viata mea si mi-am dat seama tarziu de asta, poate destul de tarziu.. N-am crezut vreodata ca poti fi atat de tandru, atat de romantic, sa-mi arati atatea sentimente, ma ma intelegi atat de bine, sa ma ierti, sa lupti, sa ma vrei langa tine, sa incerci sa-mi explici ca unele lucruri nu sunt bune, sa incerci sa-mi indeplinesti toate visele, sa ma faci sa te iubesc.. in fiecare zi mai mult…
                         E bine..si as vrea sa ramana asa mult timp, sa nu te schimbi, iar iubirea ta sa ramana aceeasi peste ani. N-am sa te las niciodata sa renunti la dragoste sau la vise impreuna.


                              Esti primul cu care ma gandesc la un viitor comun, esti primul cu care mi-as dori sa am un copil pentru ca stiu ca ai fi un tata bun,poate unul dintre cei mai buni. Esti primul cu care ma vad departe si simt ca impreuna vom realiza multe. Stiu ca exista o pasiune intre noi care nu va pieri niciodata, iar iubirea dintre noi e mult mai mare decat un simplu fapt de a te indragosti.
                              Esti primul pe care il iubesc atat de mult si pt. care la sfarsit voi putea spune: el este omul pe care l-am iubit cel mai mult pe lumea asta. Ne leaga o prietenie stransa si sentimente puternice,cu tine simt ca happy end-ing-urile din filme se adeveresc si in realitate..
                            O sa-mi spui ca sunt nebuna, ca sunt prea multe declaratii pentru un timp atat de scurt si prea multe sentimente, dar le simt cu adevarat.


                           Stiu ca pe tine te-as lasa sa pleci daca ai fi nefericit langa mine, pentru ca te iubesc atat de mult incat iti vreau binele, ca ma ingrozesc la gandul ca s-ar putea sa te pierd candva, ca s-ar putea ca In tiimp iubirea pt mine sa dispara, ca sunt geloasa si nu support sa te impart cu nimeni, ca esti cel mai bun barbat din viata mea si te pretuiesc ca pe mine insami pentru ca meriti….si cu toate astea sunt lucida si ma gandesc ca daca vreodata nu va merge, va trebui sa ridic capul sus si sa merg mai departe.
                              Dar nu, simt ca noi ne iubim cum putini se iubesc pe pamantul asta, ca iubirea dintre noi inainte de toate e spiritual si ca sentimente ca acestea mor greu sau..niciodata.
Nu pot scrie despre tine ca toate aventurile si jocurile adolescentiei pe care le-am avut pana acum. La tine timpul s-a oprit, eu m-am oprit si nimic inafara de noi nu mai conteaza. Pentru tine simt o altfel de iubire. 


                             Esti barbatul pe care l-am cautat mereu: sigur pe el, familist, tandru, romantic, pasional, langa care ma simt ocrotita si in siguranta, de la care pot sa invat multe, care imi da in fiecare zi motive sa il iubesc din ce in ce mai mult, care ma intelege, ma iarta, trece cu vederea perioadele adolescentine, vede in mine o sotie, o mama, o prietena, o amanta, cu care poti  vorbi oriunde, orice pana ne luam in brate si adormim cu zambetul pe buze, care ma tine in brate in fiecare seara si e atat de bine incat n-as mai pleca, care ma saruta pe frunte, ma mangaie pe par si ma priveste in ochi plin de iubire, care stiu ca nu ar pleca la prima neintelegere si vom astepta sa ne treaca supararea ca sa ne luam in brate sa ne spunem ca ne-a fost dor unul de celalalt….


                            Si totusi mi-e frica sa spun toate lucrurile acestea  atat de repede. Daca vei pleca? Daca nu va merge? Daca, daca si iar daca…
                          NU! Stop! La noi va fi bine si ne vom iubi pana la adanci batranesti cu aceeasi patima si ca doi nebuni romantici incurabili ce suntem vom avea acelasi final ca “The Notebook”. Simt asta!
Daca te am pe tine simt ca am toata lumea si nu mai am nevoie de nimeni si nimic, esti cel care imi aduce zambetul pe buze, esti cel care ma invata pas cu pas sa iubesc, esti cel care imi da incredre, putere, speranta si….multa iubire.


“Abia astept sa dormi la mine in brate, sa iti simt trupul cum se cuibareste langa al meu, sa primesc sarutul fierbinte de noapte buna si sa imi vad viitorul in ochii tai. Te iubesc.”


                                                                                                                                    Esti cel la care mereu am visat,
Tu esti cel de care am nevoie in miezul noptii…
Tu esti cel de care am nevoie pentru a ma face sa simt ca totul e bine…



Fragment din viata II *



            Intr-o seara, intr-un moment  de neatentie poate incepe o mare durere. E seara, e tarziu.O seara de vara care cere doua persoane alaturi.. Vantul adie usor, luminile sunt blande, cerul senin…


                  Era tot seara, spre  apus cand te-ai oprit cu motorul in fata blocului, mi-am pus casca si am plecat…Unde nici eu nu stiam.. Dupa cateva ore mi-am dat seama ca langa tine voi uita tot…si asa a si fost, doar ca n-a durat mult si acum sentimentele reciproce dor mai tare decat nerealizarea lor…


                  Casa e pustie…iti simt respiratia in fiecare colt, iti simt caldura corpuilui in patul rece si gol, te simt pretutindeni…De ce nu ne putem controla sentimentele cand stim ca nu-si au rostul, cand stim ca tot ce se intampla e ceva de moment si va trece…si asa a inceput sa treaca..Am trecut sa te vad. Cu acelasi zambet si aceeasi ochi ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic m-ai sarutat. Te-am lasat. Simteam eu ca esti departe..sau chiar erai? 

                 Am fumat o tigara si am placat, ti-am spus ca ma descurc singura si nu vreau sa ma conduci. Speram in orice moment sa faci un gest de nebunie care ne e specific si sa-mi spui ca ti-e dor de mine si ca va fi bine, dar nu s-a intamplat nimic…

Vedeam luminile pe langa care treceam…blande, in acelasi loc… Am ajuns acasa, mai trista de zece ori decat am placat…

Inca o data, inca o alegere proasta, inca o persoana indiferenta, intr-un cuvant inca un barbat…. 

                                                                     Trece si asta cum trec toate…..

 

                   Simt ca oricat as vorbi cu tine nu se ajunge unde vreau,  ca nu intelegi ce simt, ce vreau si ma ranesti in continuare prin indiferenta. Cine naiba m-a pus iar? Cine? Eu singura… era sa uit… tu n-ai nicio vina.

                     Eu am fost aia care era viteaza si a zis…”vreau doar sex” , Iar  tu, care stiai déjà ca sunt copil mi-ai zis..”sa nu te indragostesti”. Am fost tare si n-am cedat pana acum, cand simt ca nu mai pot sa continui pentru ca fiecare zi care trece imi aduna sentimente legate de tine…

                    Iar tu ma privesti cu zambetul pe buze si imi spui “bucura-te, traieste clipa alauri de ce ai”.Adica alaturi de tine. Sa ma bucur de grija care mi-o porti, de lucrurile pe care le faci pentru mine, de partidele de amor pe care mi le oferi si de zilele in care esti departe de mine cu ea. Bucura-te! Altele s-ar bucura, intr-adevar, poate ar accepta mai usopr situatia, ;poate ar fi mai stapane pe ele ca vei fi al lor, dar eu nu pot.

                      Nu pot sa ma bucur ca nu te am in totalitate al meu si nici nu vei fi. Simt ca pierd tipul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu mine…si ca la sfarsit nu e decat fum si multa ceata… unde naiba ajungem asa?...

                                                          In fiecare  inceput exista si un sfarsit,


Fragment din viata I *

                               

           .Am nervi iar si m-am saturat de starea asta de cacat. Hai sa nu mai fiu vulgara, sa incerc sa-ti scriu frumos. Ce draq vrem, ce asteptam unul de la celalat? Sex si intelegere, ATAT. Iubirea e ceva trecator ca vine doar dupa ce-ti dai drumul si dureaza pana cand inima incepe sa-ti bata normal….


            Azi iar, ca data trecuta, nu vrei sa ma vezi. Incep sa zambesc dar cu siguranta nu e zambetul meu. N-am dat niciodata atatea mesaje intr-o zi, nu mi-am facut niciodata atat de multi nervi  incat sa-mi dea lacrimile din incapatanare si neintelegere; Cum poti sa faci asta?


                Ieri dupa ce ai plecat am ramas in usa si mi-au dat lacrimile…de fericire ca existi si ca e atat de frumos, ca ma bucur de fiecare clipa petrecuta langa tine si ca esti unic in felul tau.
                Nu vreau sa fiu centrul universului tau, vreau doar sa stiu ca existi si pt mine sau doar pentru mine. Iar la tot ce-ti zic razi si-mi spui ca NU, azi NU.
                Incapatanarea ta nu duce nicaieri. Ah ba da, ma indeparteaza de tine. As fi vrut sa fie altfel. Sa …ce draq mi-au disparut toate gandurile la cum as fi vrut sa fie de cand ma respingi intr-una….


                Iar ma? Iar renunt la cineva? M-am saturat… Si doare iar si am zis ca nu mai iubesc, dar aveam incredere in tine ca prieten si am zis ca nu vei putea niciodata sa ma ranesti sau sa ma faci sa sufar, ca erai acolo cand aveam nevoie de tine chiar daca nu te chemam, stiai sa fii langa mine….iar acum cand am nevoie de tine, ai plecat….
              Nu vreau sa ies cu nimeni, nu vreau sa ma culc cu nimeni, dar vreau pe cineva care sa tina la mine si sa ma ia in brate atunci cand am nevoie, dar nu exista….


                Asa ca intr-un final, mai bine singura.Sunt copil si nu stiu ce inseamna relatie. Stii tu ce inseamna cand imi promiti ca a doua zi ne vedem si nu vii, cand nu lucrezi si ai timp si nu vrei sa ma vezi, cand te sun si nu-mi raspunzi…asta inseamna relatie? Imi pare rau…eu o stiam altfel…
                 Felicitari. De maine renunt. Te las in pace! Sa fii tu singur cand vrei si unde vrei, sa nu stai cu stress ca te asteapta cineva, sa nu te mai streseze nimeni, sa n-ai cui sa-i mai respingi apelurile si sa zici de 10 ori NU.
                    O sa ma doara inima, déjà ma doare cand scriu. O sa sufar pana imi trece. Ce draq, sa sufar pt o luna de zile de sex………. N-am minte? Am innebunit? Nici atat nu meriti. De ce sa fac toate astea? 

                    O sa te trezesti la un moment dat ca s-a sfarsit fara sa fi inceput si atunci o sa ma doresti langa tine, dar o sa fie prea tarziu si o sa-ti amintesc eu atunci ca m-ai indepartat. 


                       Eu in schimb o sa-mi amintesc cu placere de doi nebuni, care au trait la maxim fiecare moment ca si cum ar fi fost o vesnicie, ca s-au iubit patimas si a existat atata pasiune cat cuprindea jumatate din terra, ca erau prea incapatanati sa lase unul de la altul desi se iubeau la fel de mult amandoi…si…mai ales..la gandul ca ar fi fost chiar fericiti impreuna…


                                                                               Scriitorii fac sfarsitul mereu…

Si tot asa si eu...si noi...

              De curand am terminat  de citit o carte.  Printre multe altele citite,  aceasta mi-a atras atentia intr-un mod placut, m-am regasit complet in ea, cu putina modificare de decor ar putea fi cartea mea.
              Nu am putut rezista tentatie si redau niste fragmente. E un frumos roman de dragoste, plin de sentimente, trairi si pasiune! Si, pe langa toate astea, cele doua personaje imi aduc perfect aminte de noi...



"O, minunatul lux al linistii, sa traiesti singur asa, cu o perna sub cap si o adiere de vant de la fereastra deschisa jucandu-se in par, si sa te odihnesti linistit stiind ca nimeni nu te va deranja cu rasete zgomotoase sau glasuri enervante – ca toate aceste lucruri apartineau unei alte lumi, o lume a strazilor pietruite, prafuite si urat mirositoare, a negustorilor ambulanti, a muzicii nearmonioase, a tavernelor, a falselor prietenii, a superficialitatii vietii."


"Cei care duc o viata normal in lumea asta a noastra sunt obligati sa traiasca dupa obiceiuri si datini, dupa un set de reguli care pana la urma ucid initiative si spontaneitatea."



"- Esti fericit?

- Sunt multumit.

- Care-i deosebirea?

Multumirea e o stare de spirit pe care o avem cand trupul si sufletul lucreaza in armonie, fara divergente. Atat sufletul, cat si trupul sunt in pace, fiinca cele doua coordonate sunt suficiente. Fericirea, in schimb, e lunecoasa, iti scapa printre degete, o ai o data’n viata si se apropie de extaz."



"Si toate acestea, se gandea ea, toate sunt trecatoare, o farama de timp cu care nu se va mai intalni niciodata, fiindca ziua de ieri apartinea trecutului si nu mai e a noastra, iar cea de maine e o necunoscuta ce ne-ar putea fi ostila. Aceasta este ziua noastra, e clipa noastra, si soarele, si marea, si vantul ne apartin deplin si oamenii isi canta viata pe o margine de punte. Ziua aceasta va fi de-a pururi praznuita, caci azi noi am trait si am iubit si nimic altceva nu mai conteaza, decat c-am evadat din propriul nostrum eu."


"- Ce pacat, intr-adevar, pacat ca nu esti baiat, te-as fi luat cu mine.

- De ce trebuie sa fiu baiat pentru asta?

- Pentru ca femeile carora le e mila sa omoare un peste sunt mult prea gingase si fragile pentru vasul unui pirate

Se uita la el o clip, muscandu-si varful degetului si apoi zise:

-         -  Chiar crezi asta?

-         -  Fireste.

-        -   Ma lasi sa te insotesc o singura data ca sa-ti dovedesc ca te inseli?

-        -    O sa ai rau de mare.

-        -   Nu.

-       -    Iti va fi frig, o sa fie incomod sit e vei infricosa.

-       -    Nu.

-       -    Ma vei implora sa te aduc la tarm chiar cand planurile mele ar da roade.

-       -    Nu.

Ea il privi cu incapatanare si furie, iar el se ridica deodata si razand, calc ape cenusa fierbinte cu piciorul, astfel ca peste vapaia stinsa se lasa noaptea.

-           - Pe cat pui ramasag, spuse ea, ca n-o sa-mi fie greata, nici frig, nici frica?

-       -    Depinde de ce avem sa ne dam unul altuia….[…]"
                                                          

                                                                     “Golful  francezului” – Daphne du Maurier






                 

Love from begining




        Mi-a deschis din nou laptopul. Acum scriu…scriu despre tine. Nu e nimic de scris, nu gasesc cuvinte, simt ca n-a existat nimic ever.
             Dupa ce am savurat o cana de vin fiert cu mult zahar si multa scortisoara, impreuna cu trei tigari fumate una dupa alta pe care nici nu le-am simtit, ma trezesc aici tastand cu gandul la tine, la tine ca persona, nu ca sentimente.

            L-am cunoscut intr-o zi a lunii august din anul '04. Ma aflam in V.D. intr-un turneu cu teatrul. El se afla la bunici, iar verisorul lui facea parte din echipa noastra. L-am vazut intamplator, nu-mi amintesc exact…daca era pe cal sau bicicleta, tind sa cred ca l-am vazut de doua ori, in fiecare din ipostaze.
             Intr-o zi normala de repetitii a trecut din curiozitate pe la noi , iar in momentul cand l-am vazut atat de aproape, m-am dus, i-am intins mana si i-am spus “Buna, eu sunt Izabelle”. M-a mirat raspunsul lui,  tot printr-un zambet si la fel de hotarat:  “Stiu”.
                 Imi placea. In ce masura, nu am inteles atunci! Dar stiu ca am simtit ceva ce rar simteam pe vremea aceea.

           [Ma doare capul de imi vine sa ma urc pe pereti si simt ca imi pierd timpul in fata acestui ecran… dar continui..]

                  Ultima amintire cu el de acolo a fost intr-o seara cand a venit impreuna cu verisorul lui la noi, care se combinase cu prietena mea de trupa A.. Am petrecut seara impreuna, a fost la fel ca fiecare seara petrecuta cu el de acum, doar ca pe vremea aceea aveam 14 ani, el 19 si inca eram virgina. Seara aceea m-a marcat mult timp. Am facut totul pana la sex, iar la varsta aceea lucrurile pe care le-am facut nu doar ca nu le mai facusem, dar erau chiar un subiect tabu.

                    Am revenit acasa si nu am vorbit, nu am pastrat legatura 2 ani. La varsta de 16 ani m-am trezit la el facand sex. O data sau de doua ori, apoi am disparut iar pana in toamna anului trecut.

                   Dupa patru ani drumurile ni s-au intalnit din nou, intamplator sau poate nu. Mai pastrasem legatura in acesti 4 ani dar foarte vag, pe mess, printr-un salut din pricina unei intalniri neaspteptate pe strada, poate o data pe an.
                  Dupa patru ani a venit la mine, eram singura si gateam. Eram amandoi intr-o relatie destul de serioasa. Eu de aproape 2 ani, el de 1 an si jumatate. Am vorbit despre toate prostiile din lume, lucruri importante sau mai putin.
                   Am facut cu el prima ciorba de pui din viata mea. Imi amintesc ca l-am rugat sa-mi toace ceapa si alte zarzavaturi. Gustul i l-am dat amandoi, iar dupa ce am terminat-o am si mancat din ea sa vedem ce a iesit. Era chiar buna sau cel putin asa mi s-a parut atunci. Ma amuz si acum cand ma gandesc la asta. Nu voi uita ever. Apoi mi-am dat seama ca el nu se atinge deloc de bucatarie si totusi cu mine a facut-o. Barbatii… pot face orice daca vor si au placerea..
                   Intalnirea a fost pur amicala. Am mai vorbit putin prin mesaje aproximativ o luna, apoi mi-a dat mesaj ca prietena lui e geloasa si nu mai putem vorbi. Nu mi-a placut niciodata sa intervin intr-o relatie de cuplu asa ca nu am mai vorbit pana pe la sfarsitul lunii iunie a acestui an.
                    Intre timp ma despartisem de tipul cu care eram de doi ani si chiar incercasem alta relatie cu un coleg de facultate care a durat in jur de 3-4 luni. A fost minunat pana la inceputul lunii iunie cand ne-am despartit.


                  Intamplarea a facut sa vorbim din nou dupa sase luni din cauza unei poze cu mine recenta de la mare pe care vauzt-o si pe care mi-a cerut-o. Mi-a spus ca a terminat acea relatie si ca este singur. Nu m-am gandit niciodata la el ca la un iubit. Nici macar o secunda treaza sau in vis, in tot  acestt timp in care nu ne-am vazut.
                  Stiu ca atunci, in copilaria mea, l-am iubit mult, de fapt nu se poate numi iubire, dar mi-a placut mult si eram indragostita de el din varful degetelor pana in ultimul fir de par din cap. Personalitatea mea face ca lucrurile care nu-mi ies din 3 incercari sa le las la o parte si sa caut altele. Renuntasem la el cand am vazut ca nu va iesi nimic.


                Si acum...ca imi trece prin cap un gand greu de stapanit...ma intreb de ce toti barbatii dupa care am plans si am fost indragostita candva, s-au intors acum dupa  5 - 6 -7 ani? Sunt barbati frumosi, cu capul pe umeri, maturi dintre care pot sa aleg si l-am ales pe cel mai bun! Sunt mandra de mine! Sper sa pot spune asta si peste 10 - 20 de ani! Acum realizez ca n-as fi vrut sa-l cunosc si sa fiu cu el atunci, acum, dupa atatia ani este perfect pentru mine!


                      Dupa ce am aflat ca suntem singuri si ca poate suferim mai mult sau mai putin din cauza fostelor relatii, ne-am intalnit intr-o dupa amiaza tarzie de iunie. Nu gandeam foarte mult cand ti-am zis scurt. “Vreau sex. Hai sa ne vedem o data pentru a ma ajuta sa-l uit” A fost de acord pentru ca amandoi simteam acelasi lucru..

             Am stabilit intalnirea chiar in acea zi pentru ca intamplarea facea sa fii singur acasa. M-am gandit putin, am ezitat, dar am acceptat. In fond eu propusesem totul. Mi-a spus ca va veni sa ma ia cu motorul. Vremea era nefavorabila pentru o astfel de plimbare dar a avut grija sa-mi spuna sa ma imbrac bine. Mereu a avut grija de mine…si nu doar de mine, e felul lui de a fi. Asta am admirat mereu la el, desi poate nu i-am spus niciodata.


           Ma uit prin sifonier. Afara cativa nori dau semne de ploaie. Imi iau niste blugi, un hanorac si o geaca. (Imi vine in cap ca nu am geaca de motor si ca trebuie sa fie prima achizitie).  Primesc telefon ca esti jos.
         Te vad asteptand jos cu casca mea in mana si tragand din tigara zambind. Te pup finut pe obraz, imi pun casca si plecam.

Eu: -Unde mergem?
El: -Ai spus ca vrei sa uitam de ei, mergem sa ne relaxam putin. Tigari, ceva de baut, ti-e foame?
Eu: -Nu, sunt ok. Hai sa mergem.

           Ajung la el. Ne asezam frumos pe canapea la un film, ma ia in brate si ma mangaie usor pe picioarele dezgolite de tricoul furat din sifonierul lui. Ma las dusa de val si iubita. Mi-am dat seama ca am dus lipsa de imbratisari, saruturi si mangaieri in ultimele luni. [...]

           Dupa cateva ore bune petrecute impreuna intr-un pat confortabil cu tigari, cafea, muzica si filme pe fundal. (cine se uita la ele nu stiu), am facut o analiza. Bun in pat, ma simt ocrotita si iubita, am incredere, ce poate fi mai frumos? Stand cuminte in bratele tale respirand linistita si fara niciun gand negativ, aud deodata:

El: -Te vei indragosti de mine. 
Eu: -Eu de tine? Daca era altcineva poate, dar de tine cu siguranta nu. (zambesc)
El: -Da, tu. Se vede din privire.
Eu: -Nu cred ca interpretezi corect. Am zis ca semnam contract. "Relatie fara obligatii".
El: -Ce-si poate dori mai mul un barbat?
Eu: -Ai rade daca ti-as spune ca unii n-au vrut.

Ma imbrac, imi pun casca si plecam.

Eu: -Pot sa te deranjez ori de cate ori am nevoie de tine?
El: -Poti sa ma deranjezi oricand, nu numai cand ai nevoie de mine.
Eu: -Ok. O sa tin minte.
El: -Nu uita sa dai semne de viata.

Plec zambind fara sa privesc inapoi. Aud doar motorul care se indeparteaza..

                        Asa a inceput totul..sau nimic.. 
                                 Stiu doar ca a fost prima data cand am facut sex.... dupa patru ani.


joi, 24 noiembrie 2011

Fara tine

             

                            Ce se intampla cu mine? Pe cat de mult te iubesc pe atat  de mult te indeparez de mine. Am ajuns in momentul in care fara tine nu pot respira si nu-mi dau seama decat atunci cand esti departe.

                     Pana maine mi se pare o vesnicie, iar faptul ca acum te stiu suparat ma doare pana in adancul celei mai mici celule din corp. Iarta-ma..nu stiu ce fac. Dar..te iubesc sincer si doar privindu-ma in ochi iti vei da seama de asta…
                                                     
                 

                                                                    Pentru mine insemni totul...