joi, 27 decembrie 2012

Liniste


Am ajuns acasa. Destul de obositi dupa diverse vizite. Trebuia sa impodobim bradul. Am inceput sa scoatem  globulete, panglici, instalatii, ingerasi si sa-i asezam cat de cat de design. A iesit frumos, dar si mai placute au fost momentele in sine. N-am mai impodobit un brad de 4-5 ani, da, trist, dar bradul asta a avut grija sa inlocuiasca toti acei ani.
Este primul brad impodobit langa cineva drag, singuri, acasa si jucandu-ne cu ornamentele ca doi copii, sarutandu-ne la cate un globulet asezat pe creanga si zambind intr-una. La final m-ai ridicat in brate si am asezat varful apoi ne-am linistit la un pahar cu vin rosu, admirandu-l.
Am plecat sa fumez o tigara si cand m-am intors in camera am vazut cadourile asezate sub brad.
E cel mai frumos Craciun petrecut in doi si nu exagerez cand spun asta. Imi doresc de prea mult timp sa am aceste momente si stiu acum ca indiferent cat va dura voi sti ca exista ceea ce vreau si nu ma voi opri decat cand ma voi simti cu adevarat implinita.
Ce diferenta intre anul acesta si anul trecut. E prima data cand ma opresc din a mai face comparatii si e ultima remarca. Trecutul e trecut, oamenii sunt unici, iar momentele nu vor mai fi niciodata aceleasi.
Anul asta m-a invatat multe...
Au existat momente frumoase, momente dureroase, experiente...

[.....................................................................................................................................]

Cel mai ciudat Craciun dintotdeauna. Pe la ora 14 am ramas fara curent electric. N-am intrat in panica, era inca lumina afara. Asa ca neavand altceva de facut am inceput sa jucam poker pe dezbracate si porunci. A continuat a zi plina de erotism. Lipsa curentului ne-a facut sa petrecm mai mult timp impreuna, timp foarte placut si pretios. Am adorat Craciunul asta! N-am stat niciodata in doi, sa ma simt atat de bine. Se citea fericirea pe chipul fiecaruia, placerea, linistea..
Seara am iesit putin pana in oras sa luam o gura de aer cu niste prieteni de-ai lui, sa bem un vin fiert si sa mai vorbim de pregatirile pentru revelion.
Am ajuns acasa, sex la lumina lumanarii si adormit in brate.
A doua zi am reparat electricitatea, am mai invatat putin separat, fiecare cu problemele lui, am mers in vizita apoi la film.
N-am cum sa explic cat de bine ma simt cu el. N-am cum sa explic cat de mult i ador privirea, corpul, atingerea, grija, afectiunea.
Si am promis ca nu mai fac comparatii pentru ca nu se cade si nu sunt bune. Dar nu pot sa ma abtin cand vad atat de multe diferente, cand stiu ca nu mi-am dorit multe si ca intotdeauna m-am multumit cu putin si nici mcar acel putin nu l-am primit.
Cand vad ca oriunde am fi nu intoarce capul dupa nimeni in mod vizibil si ma pupa usor pe par, pe obraz si ma strange de mana.
Cand de fiecare data imi pupa mana la semafor, cand ma priveste atat de frumos, cand ma ia in brate seara in pat si ma strange usor si ma saruta pe umar... Cand ii vad fericirea in privire cand ma saruta si cand facem dragoste... 
Nu mi-as putea dori mai mult de atat. 
E acea liniste pe care mi-am dorit-o. O liniste formata din incredere, respect, apreciere, adoratie, placerea de a vorbi, principii.
Cineva imi spunea odata ca nu am principii. Cum sa am principii cand fostul meu iubit, caruia i-am dat totul de la iubire la trup si suflet, s-a indragostit de cea mai buna prietena a mea si a ram,as indragostit pana in clipa in care ne-am despartit?
Si cand ma gandesc ca in acele vremuri ma gandeam ca nu exista nimeni mai bun decat el si ca toti oamenii au defecte, ca nu exista om perfect. Si da, am avut dreptate oamenii au defecte, mai mari sau mai mici, mai suportabile pentru tine sau nu si nu exista om perfect, dar exista om perfect pentru tine, omul care te completeza, care te intelege si cu care simti o conexiune fara sa te chinui sa demonstrezi ceva. In viata nu trebuie sa demonstrezi nimc nimanui. Doar tie daca ai anumite ambitii.

Cel mai ciudat lucru e sa vad diferenta. Si nu diferenta dintre doua persoane pentru ca oamenii sunt diferiti, ci diferenta dintre starile mele in  timpul celor doua relatii, fericirea pe care o simt in fiecare din ele. Linistea in fiecare situatie.

De fiecare data cand simt ceva frumos facut de el pentru mine, imi aduc aminte de reactiile tale in acele momente. Aseara am fost la film, imi saruta mana intr-una, ma saruta din can in cand pe par, pe buze, nu ma scapa din priviri. Mi-am adus aminte brusc de cand am mers la film cu mama si prietenii noastri si ai fost atat de stresat ca nu ai putut sa faci nici o miscare, sa vorbesti, sa o bagi in seama pe EA.

 De fiecare data cand imi amintesc lucrurile astea vad negru in fata ochilor, incat ma intreb oare daca vreodata imi voi aminti lucruri frumoase despre tine, daca inafara de locurile alea frumoase pe care le-am vazut si am stiut sa le admir chiar daca nu simteam luniste din partea ta si mai mereu imi dadeai motive de intristare, mai exista momente in care sa ma gandescla tine intr-un mod placut.

De fapt exagerez, sunt cateva momente. Primele doua plimbari cu motorul, Cheia si Transalpina, unele momente in care am stat acasa, unele momente in care stateam cu tine in laborator si dormeam in camera alaturata si unele iesiri cu prietenii tai, alea au fost cele mai frumoase momente din viata mea alaturi de tine.

Si acum ma gandesc..cum oare vreodata m-as mai putea intoarce la ce era inainte cand acum am descoperit cu adevarat linistea, care credeam ca nu mai exista de cand te-am cunoscut pe tine, oare ce gand as mai putea sa am ca undeva candva noi doi sa fim impreuna?
 Crede-ma, niciunul chiar daca exista atatea amintiri, atatea locuri, trairi, sentimente, toate impreuna. Trebuie sa acceptam ca noi doi nu suntem facuti unul pentru celalalt oricat mi-am dorit eu sa schimb soarta, sa ma dau peste cap, sa nu pleec, sa astept sa treaca. Nu merge, nu e! Si-mi aduc aminte de o prietena : "Daca va fi sa fie, va fi, candva, nu ca vrei tu, asa ca traieste-ti viata!" Si da are dreptate, daca va fi sa fie va fi!

 2012...
 Am trait intens, am vizitat multe locuri pe care singura nu cred ca le-as fi vizitat si pentru asta iti multumesc, m-am maturizat, am inceput sa vad viata din mai multe perspective, am varsat cele mai multe lacrimi, am iubit, am suferit, m-am simtit tradata de cele mai dragi persoane mie, am cazut, m-am ridicat, am invatat ce inseamna respect, fidelitate, iubire, am simtit ce inseamna pe pielea mea bataie de joc, minciuna, neincredere si din toate astea am tras linie si mi-am ales ce ma reprezinta, ce-mi doresc, ce accept si ce nu mai accept.

Am terminat facultatea si am intrat la master, mi-am luat permisul pentru motor, pasiune insuflata de tine. N-am reusit sa-mi fac tatuajul, dar ai ramas intiparit in mintea mea, cu bune si in aceeasi masura cu rele.

A fost un an frumos, foarte frumos. L-am simtit din plin, m-am bucurat de el din plin pentru ca stiu sa ma bucur de lucruri si singura daca cel de langa mine nu e acolo.

Si in final l-am cunoscut pe el. Intr-un moment in care nu m-am gandit ca poate exista cineva mai bun, intr-un moment in care uitasem ce inseamna momente frumoase, afectiune, zambet, liniste. Intr-un moment in care nu mai asteptam nimic, in care nu mai speram nimic.
El a fost cel mai frumos cadou de Craciun, el m-a facut sa sper, sa zambesc, sa ma regasesc, sa iau lucrurile usor, cu rabdare, sa reinvat sa traiesc in liniste si incredere.
E un sentiment ciudat in legatura cu el. E ca si cum l-as fi asteptat si acum ca a venit m-am linistit si nu-mi mai doresc nimic altceva.. Il ador pe zi ce trece mai mult, invat sa-l iubesc in fiecare zi, il descopar in fieare zi si ma surprinde la fel de mult.
Ma invata ce inseamna lucrurile frumoase si marunte si ma face sa inteleg ce inseamna cu adevarat iubirea! E acel sentimnet cand iti doresti si te dedici cuiva complet unei singure persoane fara sa simti lucrul asta ca o povara, sa daruiesti mult, fara sa astepti ceva in schimb, sa zambesti cand il simti p celalalt fericit, sa te bucuri de compania cuiva fara sa faca prea multe pentru tine, sa gatesti impreuna, sa impodobesti bradul impreuna, sa stati la povesti la un pahar de vin, sa stai departe de calculatoare si telefoane, sa fiti doar voi si sa va adorati din priviri.
 Da, recunosc, nu stiam ce inseamna iubire, dar am facut sigur un pas spre a invata.

P.S: Te ador!




[M-am plictisit sa-mi aduc aminte de tine, asa ca astazi te uit si incetez sa mai scriu, chiar daca o sa-mi mai treci prin gand din cand in cand! Pana la urma nu duce nicaieri si nici bine nu face!]

vineri, 21 decembrie 2012

Miroase a brad...si a cafea


Miroase a brad si a cafea.
 E atat de placut. Zambesc ca o nebuna indragostita de viata. Aseara am ajuns inaintea ta, gateam ceva pentru prima data, langa tine imi place sa invat sa experimentez totul.
Ai ajuns la un moment dat si m-ai strigat, dar eram prea ocupata in bucatarie asa ca ti-am raspuns un scurt "da".
Asteptam sa vii in bucatarie si simtind liniste am intrat in camera. 
Nu erai, dar in schimb langa usa statea un brad, verde, frumos si puternic mirositor. M-am dus aproape de el si l-am atins, l-am mirosit, mi-a atins inima.
Sunt innebunita dupa brazii in special de Craciun. Ma gandeam ca de 5-6 ani nu am mai avut brad natural pentru ca spatiu nu-mi permite, dar mi-l doresc in fiecare an cu aceeasi ardoare.
Am ramas blocata si il priveam, pana ai intrat din nou pe usa. 
Te-am luat in brate si te-am sarutat si ti-am spus ca "te iubesc" aproape cu lacrimi in ochi. 
Nu pentru ca te-as fi iubit atat de mult, ci pentru ca mereu ma surprinzi cu lucruri simple si frumoase de care am atata nevoie.
 Ma surprinzi de fiecare data cand observ cate lucruri avem in comun si ne plac, cand iti vad privirea calda si plina de afectiune..
Iti multumesc, pentru nimic, pentru ca tu le faci din obisnuinta, din propriul caracter si ma bucur ca in sfarsit am intalnit pe cineva care este exact asa cum mi l-am dorit. Si rad ca o nebuna pentru ca m-am gandit ca asa ceva nu exista...

Am terminat de gatit, am asezat masa si am pus vin in pahare. Eu alb, tu rosu. Am zambit, ne-am iubit, ne-am adorat, am adormit imbratisati.

Uneori ma gandesc ce se intampla cu mine. 
Un bun prieten m-a invitat ieri, stand la un ceai,  pe malul marii si apoi o zi pe la munte, sa ne dam cu placa. M-am gandit putin, suna tentant. Stiu ca daca nu ai fi fost tu as fi plecat de prima data cand a lansat invitatia, stiu ca m-as fi distrat maxim si as fi zambit incontinuu. Dar nu, am spus ca raman, ca nu pot sa merg si dupa ceai am plecat sa fac cumparaturi pentru  masa de seara si am ajuns la tine, fericita.
Si da, sunt fericita. Lucrurile frumoase nu constau neaparat in plecari si vizite, conteaza foarte mult cine e langa tine. Si am ales sa stau, sa gatesc, sa te iau in brate si sa te sarut, sa bem un pahar de vin in mijlocul patului, sa ma saruti intr-una si sa iti simt caldura corpului si sa-mi spui ca vrei sa impodobim bradul impreuna. Se pare ca m-am maturizat...si sunt mandra de mine.

Scriind randurile astea mi-am amintit de D. Ar spune in acest moment acelasi lucru "despre mine nu ai scris niciodata atat de frumos" Da, poate ca are dreptate.
Langa el nu am simtit niciodata reciprocitate in sentimente, nici macar la inceput, din acest motiv niciodata nu am putut scrie cu inima lururi frumoase ci doar momente triste care ma raneau ingrozitor. Dar toate au trecut...

Si nu, chiar nu-mi pasa cat va dura aceasta fericire, dar cat exista profit de ea din plin, pentru ca asta este ceea ce ma face cu adevarat fericita si nu-mi trebuie multe lucruri pt a fi fericita. 
Ma repet cand spun ca am stat atat de mult timp langa un om care mereu imi spunea "o sa-ti treaca", " ti se pare" cand auzea de la mine "un te iubesc". Niciodata un simplu "si eu te iubesc" sau macar un "si eu". Nimic. Mereu "gaseste-ti pe altul", "n-am incredere in tine" si numele ei pe banda rulanta.

Diferenta consta in faptul ca suntem constienti ca poate o data se va temina, dar traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima, fara sa ne gandim la lucruri care sa ne intristeze si sa nu ne lase sa simtim. Suntem la fel si asta ma face sa te ador in fiecare zi mai mult, desi in fiecare zi imi spui ca simti scepticism din partea mea..

Miroase a brad si a cafea...

marți, 18 decembrie 2012

Lucruri simple


10:20 am 
M-am trezit cu pasii indreptati spre bucatarie: Coffee!
Aprindem o tigara luam laptopul si scriem. Din nou nu sunt acasa. Sunt la una dintre cele mai bune prietene, iar cand spun asta, as putea spune ca e singura care in 18 ani de zile nu mi-a gresit si ca prietenia asta s-a accentuat odata cu trecerea timpului.
Linistita! Indragostita? Rationala, dar foarte fericita, toate merg din plin si nu toate sunt asa cum mi le-as dori,  dar stiu sa-mi incep fiecare zi cu un zambet.
Imi amintesc privirea ta, dulce, calda, saruturile tale pe tot corpul si imbratisarea ta dimineata, seara...
Ah si daca ne-am incapatanata amandoi n-am ajunge nicaieri. Dar incerc sa traiesc frumos, un zambet, o privire, un gest. restul nu-si au locul, restul nici nu conteaza. 
Dupa atatea lucruri haotice tu esti momentul meu de liniste si mai mult de atat nici nu-mi doresc.
Nu ma intereseaza nici macar cat ramai. Mi-am dorit si am insistat sa raman undeva de unde trebuia sa plec de mult timp, unde nu mai eram fericita, incat am ajuns sa nu-mi mai pasa cat vei sta langa mine. O relatie e facuta din doua persoana, iar daca cele doua nu gandesc in acelasi sens, de ce as incerca sa fac eu acest lucru?

"Paste, vin alb, lumanari si o masuta mica in mijloc. Micul dejun de a doua zi, cumparaturile de seara, aparitia ta la locul meu de munca, priviri asupra ta, intalnirea cu persoane importante din ambele parti, gatitul impreuna, mersul pana la faramacie fara mine, dar pentru mine..." 

Apreciere. Multa apreciere din partea mea, respect si afectiune.
Zambeam mergand printre raioanele din supermarket cand iti vedeam privirea mirata. Nu ti-ai luat nici macar o secunda ochii de la mine. Imi placea asta.
Narghileaua a fost buna si mai  buna a fost gluma ca a doua zi ne despartim. Ne plictisim uneori cand e atat de bine si frumos si incepem sa ne atacam. Zambesc din nou!

Te las in agitatia ta  zilnica de serviciu si in graba in care ai intrat! Ne auzim in curand!

miercuri, 12 decembrie 2012

Rememorare

8.40 am
Ma trezesc de cateva zile cu o durere acuta in piet. Nu imi dau seama exact de la ce provine. De la lipsa ta sau de la faptul ca nu am mai simti asta de mult timp si ma gandesc la anumite lucruri impunandu-mi stari.
M-am trezit din nou cu gandul la tine. Oare se merita sa ma mai gandesc sau imi place sentimentul?
De fiecare data cand mi-e dor de tine, ma faci sa nu regret nimic niciodata din ceea ce am facut.

Aceeasi bucatarie, acelasi laptop. O cafea tare si un kent 4.
N-am mai putut sa adorm.

Ciudat este insa ca lucrurile frumose care imi vin in minte imi vin insotite si de cele mai putin frumoase, cele pentru care am suferit enorm in relatia asta.

 Cum de exemplu am plecat la munte toti patru si o intrebai mereu daca e bine, daca ii e frig, daca doreste ceva, pe mine fara ca macar sa ma intrebi un singur lucru din astea toate.
Cum de altfel am plecat la munte toti cinci si te intorceai si te uitai la ea, spunandu-mi ca nu poti sa-ti intorci capul si la mine ca sunt prea in spate, iar seara cand ne-am reintors si adormisei pe drum, primul lucru pe care l-ai intrebat cand te-ai trezit a fost "unde e ea?"
Cum o asteptai pe partie si o luai de mana, cum o legai la sireturi. 
Cum o vedeai sii o aveai in vizor minut cu minut, cum te-ai dus dupa ea in baie sa o intrebi ce doreste la comanda.
Cum incepuse-i sa-ti placa lucrurile care ii placeau si eu sau sa-ti displaca ce-i displacea.
Cum de fiecare data cand jucam mima abia asteptai sa ii soptesti la ureche un cuvant doar ca sa o simti mai aproape.
Cum te ducea sa-i faci masaj cand ieseam din camera si cand intram iti schimbai locul.
Cum de multe ori cand mergeam in nenorocitul ala de camin mergeam din obligatie, cu nervi, tu luand-o inainte si abia asteptand sa ajungi  sa o vezi. 
Cum de fiecare data ieseai din camera cand iesea si ea, cum faceai orice ca sa o bagi in seama si sa-ti vorbeasca.
Cum la inceputul relatie noastre ii dadeai mesaje, intreband-o orice doar pentru a face conversatie, ea fiind langa mine la seminar.
Cum in loc ca eu sa primesc un mesaj de buna dimineata, primea ea, care era langa mine, cum vedeam conversatii pe fb de fiecare data cand isi deschidea mailul si cum de fiecare data taceam si ma consideram nebuna.
Cum la inceput cand imi spuneai ca ma iubesti ei ii te laudai ca ca sentimentele dintre noi nu sunt reciproce dar ca nu mai ai ce sa faci si cum sa dai inapoi, ca nu's asa de "tare" ca altii.
Cum o rugai sa aiba grija sa nu creeze tensiuni intre noi, pentru ca noi trei stim mai bine.
Cat de nenorocit ai putut fi....cat de...!]
Cum ma sunai in timp ce eram la munca si programai iesiri in camin. 
Cum sunai toti prietenii pentru a face in asa fel incat sa o vezi desi poate de multe ori imi doream sa stau cu tine acasa. 
Cum poate uneori nu aveam chef sa merg, asa cum de altfel de cele mai multe ori nu am avut chef sa ies...
Cum imi spuneai cand nu vroiam sa merg ca eu pot sa raman acasa ca tu pleci si singur...
[Cum pula mea  mea am suportat atat de multe? De ce am facut asta? De ce am crezut ca o nebuna ca de fapt mi se pare si inventez lucruri cand totul era asa de evident.]
Cum de fiecare data cand veneam la tine in loc sa ma intrebi ce fac, ma intrebai ce face ea, cum aproape nu exista zi fara sa o aduci in discutie.
Cum o sunai destul de des sa-i spui ca esti suparat pe mine, doar pentru ca ea sa vorbeasca cu tine si sa o auzi si ai sunat-o des si eu am aflat tarziu.
Cum mergeam de fiecare data prin club si tot timpul erai pe langa ea, vorbeai cu ea si ma uitai intr-un colt fara ca macar sa ma intrebi "in pula mea, esi bine, iti place?" sau macar o data pe noaptea aia sa vii sa ma saruti. Nici macar la pozele alea nenorocite nu stateai langa mine si nu stiu cum se facea ca tot laga ea nimereai.
Cum ii faceai cinci mii de poze de fiecare data cand ieseam si aveai aparatul la tine.
Cum mi-ai spus ca te-ai indragostit de ea, ca e femeia perfecta si ca ea n-ar face aia, n-ar face aia.

Cum...cate nu-mi mai amintesc...

Nu sunt geloasa, nu. 
Nici macar nu am fost pentru ca m-am considerat nebuna sa ma gandesc la asta, iar cand mi-am dat seama de tot a fost deja prea tarziu. 
S-a dus si cea mai buna prietena si iubit si culmea e ca nu-mi pare rau de nici unul, pentru ca nici unul nu m-a meritat. 
Poate mai mult decat iubirea, regret prietenia, pe care eu o consideram sfanta si inca pentru unele persoane o mai consider.
 Dar nu pot sa-mi exprim bucuria, linistea si multumirea care ma cuprinde cand ma gandesc ca am trecut prin asta si stiu sigur ca n-am sa mai accept niciodata in viata astfel de lucruri.

Cum dupa doua luni de relatie a noastra ai inceput sa vorbesti cu ea, sa te indragostesti de ea, cum dupa alte doua luni vazand toate astea n-am avut puterea sa ma despart de tine, vazand de altfel ca tu le faci cu o nepasare de neatind si nici un gand sa ne despartim te-am inselat pentru prima data.
M-ai iertat, mai bine nu am iertai. la mine nici nu exista iertat, pentru ca in mintea ta si a mea atunci, doar eu gresisem si m-am bucurat enorm ca m-ai primit inapoi si ma iubeai. Cand de fapt apoi mi-am dorit sa se fi terminat totul atunci daca stiam cum va continua si cum se va sfarsi.
Dupa iertare a venit greul. Atunci te-ai indragostit in cu adevarat de ea, ai inceput sa ma faci sa plang in fiecare seara, sa ma eviti, sa ma ignori, sa te porti indiferent, sa te faci ca nu ma vezi desi eram in aceeasi casa si dormeam in acelasi pat.
Dupa indiferenta asta a ta si dupa ce m-ai dat afara de laborator cu o zi inainte de 1 mai, zi in care ca desi vorbisem sa plecam amndoi undeva, mi-ai spus ca pleci singur.
Asta a cam fost sfarsitul, tu ai plecat, am plecat si eu, dar cu altul. La mare, la munte, pe unde am avut drum si m-am intors hotarata sa ne despartim, dar nici atunci nu s-a terminat se pare.
Pentru ca desi ma asteptam sa fii de acord sa ne despartim ai procedat cum nu ma asteptam. Mi-ai propus sa o luam de la zero, ca ma iubesti si pe mine ma vrei. da. Si m-ai intors! Cum de altfel m-as intoarce si acum daca mi-ai spune lucrul asta. Dar n-o faci si e mai bine!

Si cand eu credeam ca in sfarsit e bine, ca ne-am dat seama ca ne iubim si o sa fim fericiti impreuna, cand ea se pare ca disparuse si am plecat in plimbari non stop si am trait cele mai frumoase momente. Cand eu nu ma gandeam decat la tine si nu-ti mai gresisem cu nimic si nici nu aveam de gand sa o mai fac, s-au blocat iar neuronii de ziua ta in august. De ziua ta...ce trist.
In acea dimineata m-am trezit la tine, te-am sarutat, ti-am spus "la multi ani" si m-am ridicat sa-mi trimit rapoartele la firma.
Dormeai. Am deschis mailul si am dat de un mail cu un alt nume, unde aparea de sus pana jos numele ei. Mail-uri trimise catre ea in majoritatea in luna mai. unul din noiembrie, unul din decembrie si ultimul in iulie... Tin minte ziua aia, la fel cum tin minte toate detaliile care m-am facut sa sufar si tu ma intrebi de ce am suferit?

Am inceput sa citesc... In noiembrie sau octombrie...o imagine trimisa catre ea in care era expus un stomac si flurturi (acum cand imi amintesc pe langa nervi ma apuca rasul, dar la acel moment tremuram toata, desi era vara si cald...) si ceva "atunci cand te vad, simt fluturi in stomac si ma faci sa zambesc".

Al doilea mail pe care mi-l amintesc era cu o fotografie cu capul ei facuta  de tine la trecerea dintre ani 2011-2012. Fotografie care intr-o seara cand am venit la tine cu zambetul pe buze am vazut-o intr-o iconita pe descktop-ul tau si stiu ca m-am enervat. 
Veneam in casa iubitului meu si vad poza tot cu ea...era peste tot, ma saturasem.  Mi-ai spus la acel moment ca ai vrut sa vezi daca se salveaza poza daca o tai si ai incercat poza ei pentru ca nu ai vrut sa strici pozele cu mine. Nu te-am crezut, dar te-am lasat in pace, eram obisnuita deja. 
Ca mai tarziu sa descopar in mail trimisa catre ea acea fotografie intitulata "poza draga mie". Tu nu ai mintit? Nu ai inselat? Inselatul cu gandul si inima e mai greu de suportat decat inselatul strict fizic.. dar asta n-ai inteles-o niciodata..

Urmatorul mail bine memorat a fost o melodie. Vescan -Ea si El pe care i-ai trimis-o cu urmatoarele versuri:
"Are acel ceva 
Atat de simpla, naturala
Ea e pur si simplu ea
Atat de simpla naturala" 

Imagineaza-ti ca am vazut toate aceste mail-uri in 15 minute maxim, dar le-am memorat mai bine decat orice lucru frumos pe lumea asta..
Melodie care o ascultai zilnic la laborator, melodie pe care ti-ai pus-o pe CD in masina, pentru ca atuci cand te-am intrebat pentru cine asculti melodia asta, crezand ca ti-e dor de vreo fosta, mi-ai spus zambind, parsiv si ironic (acum mi-am dat seama) "nici nu stii tu pentru cine ascult eu melodia asta". Si te-am lasat in pace, gandindu-ma uneori ca o asculti pentru mine, pentru ca versurile se potriveau uneori cu noi. 
Dar dezamagirea a venit mai tarziu, mereu a venit in cazul tau. Doar ca a venit de ziua ta, cand mi-am dat seama ca melodia o ascultai mereu cu gandul la ea...apoi am realizat cat de des te gandeai la ea cand erai cu mine..

A urmat apoi horoscopul ei, pe care cred ca l-ai citit de cateva ori si de asemenea cred ca ai citit si compatibilitatea dntre voi doi. Ma intrebam atunci oare pe al meu l-ai citit vreodata?

Toate au fost in luna mai, luna in care mi-ai zis ca iti doresti sa o luam de la zero si te-am crezut si ne-am plimbat si a fost de vis...se pare ca doar pentru mine, tu erai cu gandul in alta parte, la ea.

Ce-a pus stop atunci incat m-am imbracat si am plecat a fost mailul din iulie in care "te-ai demascat" si i-ai trimis urmatorul mail: "Buna ce mai faci? Inveti pentru licenta? Mi-e dor de tine si de zambetul tau. Nu vrei sa ne plimbam cu motorul? D."

Mda... era cu o luna in urma. Ea intr-o relatie, tu intr-o relatie, cu mine, dar cu gandul inca la ea, trecu-se deja un an si tie tot nu ti-au trecut sentimentele fata de ea.
Cam asta a fost sfarsitul. Am plecat si in loc sa-ti ceri scuze, mi-ai zis ca vrei sa ne despartim. Tot tu! Eu tot proasta!  Ne-am impacat, am mai plecat pe undeva, dar deja din septembrie mi-ai spus ca ne vedem prea des si sa dormim doua nopti pe saptamana impreuna ca nu suntem casatoriti si ca te stresez, ca n-ai timp sa lucrezi, ca te sufoc.

Se pare ca am mai mers asa pana in octombrie, cand pe data de 3 am fost din nou in camin. Ea era cu iubitul, dar nu te-a impiedicat nimic sa o privesti sa te pui langa ea sa o faci sa vorbeasca cu tine, ceea ce am observat destul de bine, incat seara cand am ajuns acasa, am adormit inaintea ta, incat tu ai intrat pe acel mail ma sus mentionat incat nu stiu daca i-ai scris ceva, dar deja nu mai conta.
 Dimineata cand mi-am dat seama de asta te priveam trista, tacuta, cu ochi intrebatori si cu o durere undeva in piept. Te-am intrebat daca esti atat de obsedat de ea, ca n-ai sa incetezi niciodata.... Si mi-ai promis ca n-ai s-o mai faci, mi-ai spus ca nu i-ai scris nimic, dar mai intri din cand in cand pe acel mail cu speranta de a-ti raspunde si ca atat timp cat va fi intr-o relatie n-ai sa faci nimc.

Acea speranta, un an despre acelasi subiect, realizarile de-a lungul timpului pe care le-am descoperit in vara, lucrurile despre care nu stiam si tu le faceai in mod constant...toate dragule au dus ca astazi nici macar sa nu ne vorbim. 

Pentru ce sa-mi para rau?
 Ca te-am inselat de doua ori pentru ca nu te-am simtit langa mine, pentru ca tu un an de zile, aproape intreaga noastra relatie tu ai fost cu gandul la ea, ca ai fost indiferent si n-am vazut din partea ta strop de iubire, ca ma saturasem de atat respingere.
 Ca nu ma tineai aprope niciodata de mana cand mergeam pe strada, ca ma sarutai rar si cand te luam in brate imi spuneai ca te sufoc si ma dadeai la o parte?
 Pentru ca mereu erai doar pe sex si uitai sa mai facem dragoste? ca in ultimile luni devenisem un obiect sexual, iar satisfacerea mea, ori nu exista ori era pe ultimul loc?

Poate sunt ipocrita, dar crede-ma ca nu regret ca te-am inselat, asa cum nici tu nu regreti ca m-ai facut sa sufar. Am suferit amandoi la fel, doar ca intamplarile au fost diferite. 
Regret enorm insa faptul ca n-am avut puterea sa plec si asta o stii prea bine, ca nu am fost cu capul pe umeri sa te parasesc cand am vazut toate astea, dar mi-a fost greu, mult prea greu.
 Sa pierd doua persoane importante din viata mea, iubit si prietena foarte buna, pe amandoua dintr-un foc de pusca. 
Ma simteam singura, eram singura si asteptam undeva candva ca lucrurile sa se aseze. Si s-au asezat, cam tarziu, dar s-au asezat bine pentru mine, la momentul potrivit. Mi-am incheiat socotelile cu amanoi, iar acum pot fi fericita si privind mai departe.

Pe 22 octombrie m-ai adus acasa dupa un weekend petrecut impreuna. 
Ai parcat masina in fata blocului meu. Mi-am dat seama ca ai sa-mi spui ceva. 
Te-ai uitat la mine si mi-ai spus scurt: "Vreau sa ne despartim." Ma asteptam, dar ca de obicei mi-au dat lacrimile. 
Te-am intrebat de ce si mi-ai raspuns ca nu ai incredere in mine si ca nu ma mai iubesti, ca m-ai iubit undeva in noiembrie si atat, apoi ti-a trecut. 
Nu, nici atunci nu m-ai iubit, atunci vorbeai cu ea si insistai sa o scoti la suc sau vin fiert si ai invitat-o de nu stiu cate ori si te ofereai sa vii sa o iei de la facultate, desi eram colege pe vremea aceea.
 Cum m-am simtit eu vazand toate astea? Si-mi spui ca atunci ma iubeai? 
A fost prima data cand n-am mai luptat si am spus "ok" si am plecat si se pare ca nu m-am mai intors nici eu si nici tu.


Dupa ce ne-am despartit am inceput sa ies, era unicul mod in care puteam sa te uit.
 Si mi-am dat seama ca oamenii sunt foarte diferiti de tine. 
Si mi-am dat seama ca indiferent ca tii sau nu la cineva respectul trebuie sa existe mereu, lucru care tu nu l-ai avut niciodata pentru mine, si am tresarit cand primul tip cu care am iesit m-a luat de mana pe strada si m-a sarutat si i-am spus ca nici macar nu stiu sa ti pe cineva de mana, pentru ca tu nu ai facut-o de foarte multe ori si m-a invatat, mi-a aratat ce inseamna respect, apreciere, admiratie. 
Inca ii mai multumesc ca atunci m-a trezit la realitate. 
Am descoperit apoi ca sexul nu inseamna totul si am vazut oameni care faceau orice sa ma aiba in jurul lor si se purtau ireprosabil si ma tineau in palma, dar nu mi-a placut, pentru ca nu am fost si nu voi fi niciodata materialista si am renuntat si am zis ca e mai bine singura. 

Apoi l-am intalnit pe el. Care m-a socat cand m-a refuzat pentru ca vrea mai mult de la mine, primul barbat care ma placea si m-a refuzat, pentru ca sexul nu inseamna relatie si care ma invata de ceva timp ce inseamna relatie sanatoasa. 
Si in respect si il apreciez si pentru nimic in lumea asta nu i-as gresi cu nimic, pentru ca am invatat ce inseamna a insela, pentru ca am invatat ce inseamna respectul, pentru ca am invatat ce inseamna libertate, a iubi, ce inseamna relatie.
Nu sunt indragostita. Il admir si-l apreciez si de multe ori ma trezesc cu lacrimi in ochi cand ma tine in brate gandindu-ma la tine. Cum el poate si tu nu ai putut sa-mi arati macar un gram de afectiune?

Si in acest moment nu ma intereseaza unde duce, daca se va sfarsi, cand sau cum. Stiu doar ca ma simt bine, ca invat alaturi de el ce inseamna, respect, incerdere, afectiune. Ca am pornit amandoi cu aceeasi idee si simt  ca ar face orice in momentul asta sa fiu fericita.

Dar tu, omul pe care l-am iubit cel mai mult in lumea asta, nu mi-ai dat nici macar un sfert din sentimentele tale in relatia noastra. Si cat am plans, cat am asteptat, cat am suferit si am sperat sa treaca...sa fie bine... 

N-a fost cu noi, dar separat, cu siguranta amandoi vom fi fericiti...  Eu sunt. Si aceeasi fericire si sentimente curate ti le doresc si tie. Chiar daca te-am urat, chiar daca te-am iubit, te-am iertat pentru tot, pentru absolut tot, dar nu regret nimic!

marți, 11 decembrie 2012

A trecut timpul


A trecut ceva timp. Timp in care mi-am incehiat socotelile vechi, in care mi-am accentuat unele relatii de prietenie, in care am cunoscut oameni noi, in care s-a pus capat relatie de aproape doi ani. 
Timp in care am reusit sa ma regasesc, in care m-am distrat, dar cu capul pe umeri si...timp in care am cunoscut pe cineva, asa cum odata l-am visat, care ma copleteaza perfect si ma adora fara ca macar sa ridic un deget.
Imi doream ca macar un lucru sa vina de-a gata, sa nu mai fiu nevoita sa lupt pentru el.

Nu pot sa  zic cami-am uitat vechea dragoste. Aproape zilnic ne mai salutam cu un "ce faci?" poate de dragul amintirilor. Apropae zilnic orice lucru imi aduce aminte de el, de toate cele pe care le-am facut impreuna, de clipe impreuna. Dar nu mai e demult si nu va mai putea fi niciodata.
Au trecut aproape doua luni de la despartire. M-am asteptat sa ne impacam, dar se pare ca desi din obisnuinta imi doream asta, inima vroia cu totul altceva, incat n-am mai luptat, n-am mai  propus, n-am mai incercat cu atata ardoare cu care o faceam odata pentru a-l aduce inapoi. 
Am lasat totul de la sine si celebrul gand..."daca va fi, va fi oricand si oriunde".

Recunosc, aseara in timp ce ma uitam la el si a venit langa mine in pat sa ma ia in brate mi-am adus aminte involuntar de tine, cum ma luai tu in barte si cum ma asezai pe piciorul tau si ma tineai atat de strans incat simteam corpul acela mare incalzindu-ma.
Imi amintesc de tine cam in fiecare zi. Acum cu melancolie, uneori cu dor.
A venit iarna si am inceput sa-mi aduc aminte de perioada asta petrecuta in doi... indiferent cum a fost atunci si cat de nefericita am fost in unele momente, acum am uitat tot si ma gandesc doar la momente in sine, frumos, ca si cum nu ar fi existat nici o piedica atunci..

Ma gandesc zilnic la faptul ca daca ai fi venit sa-ti ceri iertare si sa-ti doresti sa o luam de la capat, stiu ca as fi lasat totul deoparte si m-as fi intors cu zambetul pe buze si fara regrete, dar cu cat trece timpul imi dau seama ca asta n-o sa se intample niciodata, din cauza orgoliului, din cauza faptului ca nu stii ce-ti doresti, ca nu ma vrei langa tine cu adevarat.
Atunci regretele mele cu privire la noi zboara si ma gandesc ca nu am ce sa astept si ca niciodata nu va fi cum mi-am dorit sa fie. Oamenii nu se schimba, unii se mai schimba din iubire, dar la noi se pare ca nici asta n-a fost..

Am facut patul, am spalat vasele si mi-am facut o cafea.
 Mi-am aprins o tigara si cu laptopul pe masa din bucatarie scriu.
 Nu, nu sunt la mine, sunt la el. Sunt singura, a plecat la serviciu de dimineata sarutandu-ma intr-una.
Ma  simt bine intr-o casa unde nu e nimeni, unde fac lucrurile pentru ca imi doresc, pentru ca daca nu le fac eu, le face el. Ma simt linistita si cu zambetul pe buze.
Nu sunt euforica, nu sunt indragostita. Sunt linistita si adorata, ma simt in centrul lui de atentie si de fiecare data ma face sa zambesc fara sa se chinuie prea mult. Cred ca asta este cheia, un zambet de la sine, o dorinta, totul din placere.

Nu mai sunt geloasa, nu mai sunt posesiva, nu-mi mai pasa. Il uit in timpul zilei si seara cand dormim impreuna imi dau seama ca i-am simtit lipsa. E locul meu de refugiu, e persoana care ma linisteste, care ma face sa zambesc, care ma tine in brate si ma saruta non-stop cand suntem doar noi, care lasa de la el pentru a fi fericita, pe care il pot avea daca as sti cum sa ma port...iar dupa atata timp, am inceput sa fac asta cu maiestrie.

Imi termin cafeaua si plec la facultate. Iau cheile. Ma simt cu doua vieti. Mi-a lasat cheile la cateva zile de cand  ne-am vazut, gest de incredere si seriozitate. Am promis ca o sa-l astept cu cina intr-o seara si o samanie. A zambit.


Un prieten spunea: Nu sunt indragostit. dar atata timp cat sunt atras de o femeie fac totul pentru ea, fara sa ma ganesc ca voi suferi, fara sa ma gandesc daca e bine sau nu, daca merita sau nu, doar traiesc! 

Ma regasesc. Dupa atatea dorinte de relatie pana la adanci batraneti care s-au sfarsit mai urt decat in filme, azi traiesc, doar eu cu el atat cat va fi sa fie. Nu merita sa-l dezamagesc cu nimic, din respect!

vineri, 16 noiembrie 2012

Punct si de la capat

E atat de greu de acceptat amprenta pe care a pus-o asupra ta o relatie pe care ti-ai dorit-o si n-a mers. 
E ciudat sa iti vezi greselile din trecut si sa iti dai seama ca acum sau niciodata trebuie sa faci o schimbare, pentru ca timpul nu mai are rabdare, oamenii nu mai au rabdare..
E ciudat sa-i asculti pe cei din jurul tau si sa afli atatea lucruri noi care tie poate nici macar ca ti-au trecut vreodata prin minte, pentru ca nu le gaseai locul, dar acum ti se par atat de clare.
Si incerci sa iesi din obisnuinta de a face lucruri minore si inutile si incepi sa realizezi ca ai o varsta, o varsta care necesita o altfel de conversatie, o altfel de intelegere.
Si vorbesti in contradictoriu cu oameni pe care nu-i cunosti, doar pentru ca punctele de vedere sunt diferite si cu cat timpul trece, parerile se accepta mai greu.
E un semnal de alarma pentru mine, e un mare semn de intrebare, sunt multe lucruri de pus pe hartie cu semnul exclamarii si subliniate de care trebuie sa tin cont.
Oamenii care nu se streseaza sunt acei oameni care se inteleg.

Si aseara ai venit din nou, tarziu ce-i drept, dar te asteptam. Ma simteam linistita sa te simt in pat langa mine, sa te simt cum respiri. Ti-e dor? Si mie.
Si acum, cand toate lucrurile s-au linistit si toate conturile s-au inchis e timpul sa ma linistesc si eu. Sa nu mai fac aceleasi greseli de orice natura ar fi, sa invat din vorbe si nu neaparat din experienta, sa invat de la oamenii care se agita in jurul meu pentru ca, cu siguranta au un motiv pentru care o fac.
Sa nu ma mai dau cu capul de 2 ori de acelasi prag sau de unul similar. Nu avem timp sa gresim de atatea ori, timpul nu ne asteapta.
A trecut un an si jumatate. Ce am invatat, ce mi-a placut, ce voi mai face, ce nu voi mai face?
Trebuie sa invat ce inseamna mandrie si orgoliu, trebuie sa invat sa fiu sincera indiferent ca celalalt e de aceeasi parere sau nu. Trebuie sa invat sa-mi impun limite de mandire feminina, pentru  ca unele lucruri, oricat as crede sau mi-as dori sa merite, nu vor merita niciodata. Si atunci trebuie sa stiu unde sa pun punct si unde sa o iau de la capat, in alt loc.

Nu mai e greu, e doar greu sa invat acum niste lucruri despre care aveam o alta parere si s-a dovedit a fi gresita. Restul...doar viata! Mintea ocupata te scapa de astfel de stari, momente, sentimente.

luni, 12 noiembrie 2012

Si restul e numai Chopin si tacere

 Se-aud ciudatenii si fiare in noapte
Si ninge himere si ninge cu soapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilarie
De tine - aceea ce n-a fost sa fie
Iar daca ai fi dintr-o data cu mine
Mi-ar fi totul altfel si nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt in case
Si cerul a fum si-a pacate miroase

 



miercuri, 7 noiembrie 2012

Tacere

Monday, July 30, 2012, 12:28:17 PM


Mi-e greu, mi-e atat de greu sa vin sa te vad.. pasii ma tin pe loc, simt ca doar eu am tras de relatia asta, iar daca va fi sa spun stop, n-ai sa ma aduci niciodata inapoi, nu pentru ca nu ai putea ci pentru ca nu ai vrea… nici macar 2000 de zile nu au trecut, asta mi-am amintit in timp ce ma gandeam trista la ce voi face.   
Mi-e atat de frica de mine, pentru ca stiu ca daca ma indepartez o data, nu ma voi mai intoarce, nici eu nu sunt asa cum ma stiai, iubirea te  schimba..

luni, 5 noiembrie 2012

Coffee

Dupa o dimineata in care ai plecat, in care ne-am atins usor buzele si ti-am recunoscut ca ma bucur ca ai venit, te-am privit cu cobori scarile si am inchis usa.
M-am indreptat spre bucatarie sa-mi fac o cafea. Atat de linistita, privind soarele si gandindu-ma ca astazi este este a doua ora de condus moto. Zambesc!
Am cautat in adancul meu sa descopar de unde vine linistea... Linistea vine din cauza faptului ca ma simt impacata cu mine, calma... Atunci cand esti calm iti poti controla cel mai bine corpul si simturile. 
Ma simt din nou stapana pe mine iar daca lucrurile nu au mers bine pana acum, cu siguranta de acum vor merge pe un drum mult mai bun. Sunt sigura de asta!
Enjoy your coffee!

joi, 1 noiembrie 2012

Regasire

Am asteptat acest moment de regasire din clipa in care ne-am cunoscut.
Simteam, stiam, ca undeva, candva va fi bine... Stiam ca totul depinde de noi!

N-ai sa intelegi



Ploua…. Am mers prin ploaie grabita si enervata ca nu am o umbrela la mine. La un moment dat m-am oprit, m-am uitat spre cer si am simtit picaturile care imi atingeau buzele si am vambit. Am incetinit pasul si am inceput sa simt ploaia… Era atat de placuta. Ce seara..
Mi-am revenit…vad aceleasi lumini pe care le vedeam candva, simt la fel ploaia care cade, soarele care rasare, iarba, lumea, aerul de dimineata.
A fost un timp in care simturile mi s-au atrofiat din diverse motive, dar acum sunt atat de fericita…
Ma enervez doar ca nu mai am loc in viata ta, ca esti atat de bine incat ai reinceput vechile convrsatii cu personae care ma deranjau. Dar nu e decat un moment in care imi dau seama ca nimic nu mai conteaza, ca nu mai pot sa-ti spun nimic din ceea ce-mi doream sa-ti spun si ca, de fapt, toate lucrurile sunt la fel. 
Dorul e cel mai sincer in unele momente si ne face sa vedem lucrurile mai frumos, dar trece atunci cand apare cel mai mic lucru care te-a deranjat…
Imi doream sa stau cu tine in seara asta, sa vorbim, sa te privesc cu drag…Mi-a trecut si imi pare rau ca sunt lucruri care ma fac sa-mi treaca atat de repede. Nu mai am rabdare, nu mai fac compromisuri, n-a fost bine cand le-am facut.
N-ai sa intelegi niciodata…