luni, 27 februarie 2012

Dimineata de februarie

       

               

Ma trezesc cu soarele care-mi incalzeste fata... Dupa atatea zile de frig, astazi mi-era mai dor ca oricand!

Te privesc. Inca dormi si nici o miscare nu ar arata ca vrei sa te trezesti..
Ma ridic, imi aprind o tigara si beau un fresh de portocale.
Astazi ma simt bine. Imi place cand zilele in care sunt fericita sunt mai multe decat zilele posomorate.
La fel ca in alte dati, astazi tot tie iti multmesc pentru asta.

Deschid fereastra. Se simte aerul curat care invadeaza camera. Ador soarele si incep sa simt ca traiesc. Chiar mi-e dor de vara!

Aprind un betisor parfumat si deschizi ochii. Imi intinzi mana sa vin langa tine.

Zambesc! E atat de bine in bratele tale...


vineri, 24 februarie 2012

"Putin mai multa" maturitate...


               Sunt persoana care greseste pentru ca sunt om  si nimeni nu e perfect. Sunt persoana care a facut o multime de greseli de-a lungul anilor. As putea spune ca nu regret nimic, doar acele lucruri care i-au ranit pe altii si care nu au fost gandite, dar pot de asemenea sa afirm ca acele lucruri m-au invatat ce inseamna cinste, onoare, adevar, prietenie, ca am invatat din ele si mi-au ramas intiparite bine undeva in minte mai mult decat lucrurile bune.

             Sunt sigura ca de-a lungul anilor voi mai gresi, dar sunt sigura de greselile pe care nu le voi mai face.

              Sunt persoana care astazi insearca sa faca lucrurile bine,  acea persoana care cu adevarat vrea ca lucrurile sa mearga, intre noi - in special, in jur – in general. Si incerc sa-mi pastrez calmul, sa aplanez certuri, sa inteleg momentele in care uneori dorintele persoanale sunt mai importante decat cele de cuplu si incerc sa ti le satisfac  pe cat posibil. Incerc  sa-ti fiu alaturi indiferent de ce alegeri vei face,  indiferent ca imi plac sau displac. Le iau ca si compromisuri.

             Insa uneori nu reusesc. Ma pierd in incapatanarea ta si decizii fara motiv. In vorbe aruncate la intamplare si fapte care nu au o motivatie. Si atunci ma intristez. Ma intristez pentru ca oricat de bine as incerca sa fac lucrurile uneori, nu tin doar de mine.  Lucrurile pe care nu mi le explic, minore, fara motiv imi dau uneori cele mai mari batai de cap.

            Ma simt linistita. Ma simt implinita. Ma simt bine pentru ca am invatat o lectie importanta. Fidelitatea.Am ajuns in acel punct pe care tu l-I dorit de mult. Sa ne contrazicem, sa ne certam, sa nu ne vedem, dar sa raman langa tine si numai a ta. Si simt ca nu as putea proceda altfel. Tine de principii. Mi le-am insusit de curand, dar eu le apreciez. Si sunt mandra ca ai fost atat de convins ca nu pot si ti-am aratat contrariul.

              Starile care ma cuprind in diferite momente sunt diverse. Pentru ca mintea umana e obisnuita sa gandeasca mult, sa-si creeze imagini, ipostaze, ajungand chiar si pana la momentul de a vedea clar fapte. Sunt persoana care poate tipa cat o tin plamanii, care poate vorbi ca cea mai calma fiinta de pe pamant, pot fi indragostita incat sa-mi pierd capul prin nori, realista si cu picioarele pe pamant, intelegatoare, pot fi insuportabila si cel mai ciudat e ca le fac pe toate la fel de bine.

              Am observat ca ma adaptez  sentimentelor oamenilor. Le preiau uneori starile. Daca vorbesc cu o persoana calma, sunt calma. Daca vorbesc in schimb cu o persoana iritata, ii preiau starile uneori fara sa vreau. Aici inca mai lucrez.  Incerc sa trec peste iritare si sa dau suficiente motive, ca un calmant. Imi iese de cele mai multe ori. Cea mai mare mirare a oamenilor care iti fac rau este sa le raspunzi cu bine.. Nu stii care e rezultatul, dar am invatat sa nu te ajuta cu nimic sa reactionezi la fel.

               Si acum revenind la subiect, ma scoate din minti faptul ca uneori creezi conflicte fara sa am vreo legatura si ajungi  sa-mi dai starea ta de neliniste. Ma innebuneste faptul ca uneori faci glume pe care le duci la extrema si  te intristezi/enervezi singur si ajungem la un conflict din senin, stand in pat sarutandu-ne. Ca nu stii sa pui o limita atunci cand vezi ca lucrurile sunt pe cale sa o ia razna, ajungandu-se la lucruri serioase, reprosuri, amintiri, “daca” si iar “daca”..

                Ah! In momentele alea imi vine sa tip de nervi si ma infurii maxim. Pentru ca nu inteleg cum dintr-un moment de liniste, zambete, putem din orice lucru minor sa ajunge sa ne ceratm. Cum?

                  Dupa astfel de momente pe care uneori le pot opri, alteori nu pentru ca tin strict de tine si de incapatanarea ta, inchid ochii si adorm si stiu ca a doua zi lucrurile vor intra in normal. Am invatat unde sa ma opresc  si cata importanta sa dau lucrurilor de acest gen. Asta tine si de maturitate si privindu-te in acele moment sunt convinsa ca atunci aceasta lipseste cu desavarsire la tine.

                  Intre lucruri trebuie sa punem o bariera, sa le delimitam. Intre  serviciu, invatamant, hobby-uri, mediul inconjurator. Intre sentimentele pe care ti le creaza fiecare pentru a nu le amesteca in viata de cuplu, pentru a nu crea tensiune fara motiv.

                 Daca urasc ceva cu adevarat, sunt tocmai aceste momente de tensiune pe care uneori nu suntem suficient de maturi pentru a le schimba in zambet si resemnare  ca “lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum vrem noi” E una din regulile vietii.

                  Mi-as dori cat mai putine momente de acest gen! Mi-as dori sa-mi pastrez linistea pe care o am. Pentru ca acum sunt cu adevarat multumita, iar in unele momente cu adevarat  fericita…. Vorbeam acum ceva timp despre diferenta dintre multumire si fericire…

                  Simt uneori ca viata e ca o bucla. Nu poate merge in linie dreapta, iar daca e liniste o perioada de timp poate ne plictisim si dam frau liber acestor situatii minore pentru a simti si altceva. Altfel cum am putea aprecia linistea…?

                 Se spune ca noi ne definim intotdeauna prin ceea ce nu suntem si ca analizam lucrurile prin ceea ce nu ne place. Exemplul cel mai bun este aceasta. Nu-mi place sa fiu agitat/tensionat, deci imi place linistea. (Nu-mi amintesc exact cartea, dar chiar am s-o caut prin biblioteca…)

                   Ca si concluzie, asa cum spuneam si in momentele de maxima satisfactie, imi place unde am ajuns. Printre momente mai mult sau mai putin fericite ajungem chiar sa ne intelegem si sa ne apreciem. Sa ne iubim e mult spus, dar stiu ca tinem destul de mult unul la celalalt pentru a ne permite sa ne pierdem, sa ne ranim.

                    Am simtit sa scriu asta in urma incidentelor pentrecute in ultimul timp, a momentelor de iritare fara motiv, contraziceri, glume proaste si neintelegeri ale nevoilor reciproce. Se spune ca privind raul in fata, acesta dispare. Iar un comportament care vrei sa dispara, trebuie sa-l ignori. Sa nu te mire daca atunci cand esti tensionat, te voi lasa in pace si-mi voi vedea de ale mele…!  

Te iubesc!
Astazi iubim Romaneste! :)