duminică, 18 martie 2012

Nu (ma) mai plang


Si parca astazi, totul capata sens..
Si parca dupa cateva zile de deziluzii in care mintea si corpul nu s-au putut concentra in aceeasi directie si cautau neincetat o iesire din situatie, astazi totul pare cat se poate de clar..

Aveam nevoie de pauza asta, fie ea si cu gandul. Mereu ma pui cu picioarele pe pamant cand lumea se invarte si o ia razna. Cand totul pare pierdut fara tine, cand parca nu mai vezi nici o iesire spre lumina sau spre ganduri mai bune..

Aveam nevoie de pauza asta sa-mi pun gandurile in ordine. Era prea mult haos. Prea multe ganduri care nu erau la locul lor, prea multe momente de gelozie, prea multe iesiri necontrolate, prea multa dependenta uneori de un zambet…zambetul tau.

Prea multe incercari de a fi cum te caracterizeaza ceilalti, prea multa importanta pentru viata altora, prea multa importanta pentru ce faci, ce gandesti, cum te simti, cand eu, cu ceva timp in urma imi pasa doar de mine. Si nu pot nega, chiar era bine.

Nu vreau sa fiu persoana care se lasa caraterizata de ceilalti, pentru ca nu am fost niciodata, de ce as face-o  acum, cand , uneori ma pierd in preajma ta.. Vreau sa fiu eu, cu defecte, calitati, prostii si intrebari pe care numai eu le pot spune,  idei care uneori doar mie imi vin, cu personalitatea puternica pe care am avut-o intotdeauna si cu zambetul  acela natural, care inainte sa se vada pe buze se vede in privire…

Analizam astazi, ieri, cate s-au schimbat in viata mea. Si analizam cat de mult m-ai maturizat si ca uneori fara sa vrei mi-ai furat din inocenta, ca uneori fara sa vrei in loc de zambet mi-ai adus lacrimi, ca uneori in loc de laude mi-ai adus critici, dar pentru toate astea iti multumesc, pentru ca poate fara sa vrei, fara sa te gandesti, m-au facut si mai puternica.

Astazi imi fac timp de mine, astazi ma dezbrac de tensiune, pareri de rau, greseli, ganduri ciudate si raman goala… Mai adaug putina nepasare, inceredere in mine, putere, zambet, dorinta, dor, iubire..si astept. Astept sa o faci si tu, sa uiti de tot, toate ce nu s-au potrivi in relatia asta, ceea ce ne-a facut sa coboram, sa ne contrazicem, sa stam  suparati ca acum, sa vii, sa-mi zambesti sincer si sa simt in ochii tai ca ma vrei. Cuvintele nu prea fac parte din viata ta, insa ochii te tradeaza de fiecare data..

M-ai intrebat de ce am venit ieri.. N-am putut sa-ti spun, in schimb ti-am pus cateva intrebari, m-am linistit si am plecat. Da, mi-era frica si desi poate ar trebui sa fiu constienta ca nimic nu e vesnic, ca lucrurile vin si pleaca la fel ca si oamenii, mi-era frica sa nu pleci, sa ma lasi singura.. Primele doua zile nu am gandit lucid, nu sunt  obisnuita cu pauze, nu stiu ce inseamna. Nu sunt obisnuita sa pierd, nu sunt obisnuita ca lucrurile sa nu fie asa cum am planuit eu. Dar mi-am revenit, de la tine am invatat lectia asta. Intr-o relatie sunt doi, iar deciziile amandurora conteaza in mod egal. M-ai invatat sa nu mai fiu egoista (“acum imi dau seama ca nu mi-ai mai spus de mult asta..”), m-ai invatat sa tin cont si de punctul tau de vedere..si asta am facut.

M-am resemnat, am tacut, am zambit putin fortat pentru ca ma durea si am plecat… Vei veni, pentru ca astazi in ochi se citea sinceritatea cand mi-ai spus “nu, nu asta vreau” , la intrebarea “vrei sa ne despartim?

Poate ca altii ca noi ar fi renuntat de mult, de ambele parti, poate multi nu ne inteleg, poate multi nu ne dau sanse, dar simt ca va fi bine. Simt ca nu trebuie sa renunt si atata timp cat simt iubire din partea ta, asta imi da puterea sa lupt. Nimeni inafara de mine nu stie sentimentul pe care il am langa tine, nimeni nu-l poate simti, acea contopire de inimi, suflete, trupuri, cand totul se rezuma la unul singur…

Azi nu mi-e frica. Poate ca am mai multa incredere in mine, in tine ci nu neaparat ca nu vei pleca, asta doar tu o stii. Citeam din postarile anterioare. M-am cam plans pana acum si am citit lacrimi, tristete si pareri de rau. Pentru a te avea langa mine trebuie sa fiu la fel de puternica ca tine.. Trebui sa fiu acea femeie de care are nevoie un barbat, nu femeia care are nevoie de un barbat.

M-am plans si eu, te-ai plans si tu, ne-am plans ca avem si defecte pe langa calitati, cand poate de fapt defectele sunt o parte din ceea ce ne tine impreuna. N-am sa uit “sunt constient de defectele si calitatile tale si poate de aceea te-am si ales”. Recunosc, mi-a placut. TI-as putea intoarce fraza, de aceea azi nu ma mai plang de defectele tale ci le indragesc ca pe sarea si piperul din relatie.

Te-am oboist, stiu. Am oboist si eu pe langa tine, dar trebuie sa ma intelegi ca atunci cand dispari fara sa imi spui ceva sa ma linisteasca, oricat m-as chinui sa raman lucida, ma pierd. Am invatat sa te inteleg, cand esti oboist, cand ai mult de lucru, cand nu vrei sa ma vezi, cand vrei sa fii singur, am inceput sa te inteleg pentru ca toti  trecem prin ele la un moment dat.

Ti-am promis ca n-am sa-ti mai spun “iarta-ma”. Ti-am promis ca am sa incerc sa nu mai fac acele lucruri pentru care iti spuneam “iarta-ma”. Eu am incredere in mine, ai si tu, asa cum si eu am incredere in tine.
Unoeri ne lovim cap in cap, trebuie sa recunoastem, suntem caractere puternice si desi deseori puterea ocileaza, exista in fiecare din noi, nu-ti mai fa griji din cauza contrazicerilor, intr-un  final suntem echipa si nu dusmani.

Ma intreb daca in acest “m-am atasat” spus de fiecare exista si iubire. As tinde sa spun da, fara sa ma gandesc prea mult. Nici eu nu ti-am mai spus-o de mult pentru ca mi se parea banal si fals daca o spuneam doar eu, iar tu mi-ai spus-o de prea putine ori din cauza neincredereii. Pentru ca nu spunem, nu inseamna ca nu exista si tot tu m-ai facut sa inteleg ca fara fapte, cuvintele nu inseamna nimic, iar daca m-as uita la faptele tale, se citeste poate mai multa iubire decat in ale mele…

Cand vine noaptea, raman singura, goala, cu gandurile si clipele frumoase in minte..si mi se face dor, atat de dor incat daca ai fi langa mine n-as mai respira strangandu-te in brate…

Si as alunga, toate momentele care ne despart, toate noptile in care suntem departe unul de celalalt, tot ce ne supara si ne  face sa ne privim cu alti ochi, sa lasam doar acea placere si acele zambete de la inceput..

Iar in aceste momente te apreciez cel mai mult. In aceste momente cand nu te am alaturi, vad tot ce ai facut si faci pentru mine, simt tot ce simti si te ador si, mi-as fi dorit sa nu fi existat momente in care te-am intristat.

Si  mi-e frica ca prin aceste randuri sa nu te indepartez. Mi-e frica sa nu crezi ca iubirea mea e suficienta pentru amandoi si sa renunti sa-mi mai arati ceva, dar daca n-as spune ce simt si as face pe indiferenta pentru ca asa sigur as sti ca te am langa mine, nu as fi sincera si, consider ca intr-o relatie matura, siguranta sentimentelor  are o oarecare importanta. Asadar nu ma sfiiesc sa-ti arat ceea ce stii déjà.

Mi-esti drag, iar asta se va schimba doar atunci cand tu vei renunta la noi, cand drumurile nu ne vor mai aduce impreuna. Trebuie sa fim si putin realisti, nu? Desi doza mea de optimism imi spune ca vom fi la fel de nebuni si la batranete si ne vom iubi asa cum multi nu inteleg…

Somn usor..