marți, 24 decembrie 2013

Un alt an


De multe ori imi spun: Gata! De maine imi va pasa mai putin! Pentru ca dezamagirea pe care ti-o creaza oamenii la care tii cel mai mult, uneori e mai mare decat un rau fizic.

Dar de fiecare data apare o persoana care iti apreciaza prietenia si care te vrea alaturi, iar oamenii care te vor ca prieten atunci cand prefera sa te cunoasca ei in loc sa asculte parerile celorlalti, sunt din ce in ce mai putini, iar acestia sunt cu adevarat oameni pe care ti i-ai dori sa-i ai in jur de-a lungul vietii.

Inchei acest an cu o multumire deplina, cu un gram de maturitate si experienta in plus, cu oameni ale caror caractere m-au influientat in bine sau rau dar in final doar spre binele meu.

Am invatat ce inseamna bunatatea pe care n-am mai vazut-o pana acum, o iubire neconditionata indiferent de imprejurari.

Am vazut oameni care au aparut, m-au invatat lucruri si au disparut ca si cand n-ar fi fost niciodata acolo.
Am cunoscut oameni pe care i-am simpatizat pentru calitatile lor si pentru cea mai mare calitate, aceea de a fi om.
Am reusit sa-mi respec promisiunile si sa-mi uimesc in mod placut vechii prieteni.
Am reusit sa tin cont si de dorintele celor apropiati mie si sa le fiu mai mult alaturi.
Am facut greseli. Pe unele le-am reparat, altele le-am realizat prea tarziu si inca ma chinui sa le repar.

Am castigat si am pierdut oameni.
M-am plimbat mult alaturi de oameni pe care i-am cunoscut doar o vara si am invatat ce inseamna un circuit moto.
Am avut emotii mari la fiecare cursa si emotii si mai mari cand l-am vazut urcand pe podium la premiere.

M-am distrat mult, am muncit putin, am invatat mai multe despre oameni si mi-am conturat scopurile.
Am invatat mai multe despre mine si am invatat ce inseamna atasamentul si iubirea. Ca exista o mare diferenta intre ele si ca singuratatea uneori e benefica.

Am constientizat ca pot obtine tot ceea ce-mi doresc atata timp cat imi doresc cu adevarat. Si ca uneori poti pierde un tren care nu va mai trece prin aceeasi gara niciodata sau peste un timp destul de lung.

Am invatat ca trebuie sa actionez la instinct pentru ca nu tradeaza niciodata si am invatat sa-mi stapanesc emotiile indiferent cat de puternice ar fi. Am reusit sa-mi aduc increderea in mine la cote maxime si rar sa ma debusoleze ceva.

Am invatat sa acord incredere oamenilor pe care ii cunosc, sa-mi doresc sa-i cunosc cu adevarat si sa renunt la ei cand nu mai corespund cu directia in care ma indrept.

M-am implicat intr-o asociatie studenteasca si am invatat sa ascult oamenii, sa-i indrum si sa realizez sarcini date. Sa imi spun punctul de vedere fara ezitari si sa vorbesc in fata unui grup de persoane necunoscute.
Am invatat sa fac din nimic o forma si un scop.
 Am reusit sa activez in departamentul de HR in care imi doresc sa-mi desfasor activitatea in viitor.

Am primit la fel de multe lucruri pe cat am daruit si la fel de multa prietneie pe cat am daruit.

Invatam in fiecare moment, ne slefuim in fiecare minut si ne conturam vise la care nu renuntam pana cand ele nu devin realitate. 



duminică, 1 decembrie 2013

Iluzie



Sunt surprinsa uneori cat de repede triez oamenii din viata mea atunci cand ma dezamagesc.

Renunt ca si cum as arunca niste cursuri din anii trecuti care sunt sigura ca nu-mi vor mai fi necesare in viitor.

Si mi se spune in fiecare zi de oameni care nu ma cunosc ca sunt matura si, ca ma maturiezez, de cei apropiati.
Nu simt o diferenta reala. Doar ca devin mai calculata, ma simt bine in pielea mea, ma simt mai bine singura, sunt mai sigura pe mine, nu regret nici o decizie pe care o iau (nu ca as fi facut-o vreodata) si...aleg oamenii. Ii aleg si .... renunt la ei cand vad ca nu se potrivesc cu ceea ce-mi doresc in viata.
Vorba unui prieten. " Nu am nici un beneficiu de a fi prieten cu tine, de ce mi-as dori sa te am ca prieten?"

N-am fost si nu voi fi niciodata materialista, dar mi-am ales intotdeauna oameni de calitate de care am fost mandra. Asta cu adevarat am facut. Dar m-am uitat doar la potentialul lui ca si om.
 Unii au ramas, altii s-au dovedit a fi doar impresii gresite si le-am dat drumul.

Astazi am renuntat la un foarte bun prieten, pe care, la un moment dat nu mi-as fi imaginat ca eu voi fi cea care va renunta la el.
Nu pot sa zic ca nu am o oarecare remuscare, dar stiu ca poate nu suntem oamenii potriviti pentru a fi prieteni, iar asta devine cea mai buna alegere pana in final.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Candva...vei fi mandru de mine!


    ....imi spuneai asta aproape in fiecare seara. Imi spuneai ca vezi cum ma schimb in fiecare zi tot mai mult...  Nici tu nu stiai daca in bine sau in rau, dar stiai ca asta, candva, ma va face mai puternica si fericita. Nu stiai nici lacrimile acelea care apareau din senin ce rost au, dar ai realizat ca s-au rarit, s-au rarit mult pana au disparut...

             Si imi amintesc si acum corpul tau si pielea ta calda cand ma tineai in brate strans fara sa zica nici un cuvant, chiar daca mintea poate iti zbura in alta parte. Si-mi amintesc privirea de fiecare data cand ma vedeai trista si nu suportai asta...si stiam ca la un moment dat vor trece toate.

            Facem greseli. Facem multe greseli de-a lungul unei vieti din care uneori invatam si in urma carora ne bucuram ca au avut cea mai frumoasa poveste.
           Singura greseala este ca am tinut, am tinut la tine. Pentru ca era pe perioada cand inca mai credeam in sentimente si priviri...si ti-am purtat un respect pe care nici eu nu l-am inteles. Mai tarziu insa mi-am dat seama ca respectandu-te pe tine, de fapt ma respectam pe mine.
Si incet incet mi-ai conturat principii, dar mi-ai conturat principii pe care tu nu le ai si  nu le-ai avut niciodata. 

Ciuadat nu? Sa iau de la tine exact inversul tau...

              Si mi-a scazut increderea in oameni. Si zambesc mai mult. Cu mai putine vise si mai multa realitate. Si aleg oameni...
             Acum aleg oamenii dupa ceea ce sunt, nu dupa ceea ce ma fac sa simt. Si am devenit rationala, mult prea rationala uneori si am din ce in ce mai multa incredere atunci cand devine din ce in ce mai greu.
             Si am invatat multe cu tine alaturi si jumatate din ce sunt acum e datorita tie. Atat de putin timp si atat de multe schimbari? Aveam nevoie, aveam nevoie de tine pentru asta.

             Te-am urat mult in toate noptile alea cand nu puteai sa vii dar psihic erai langa mine, te-am urat mult pentru toate noptile alea promise care au ramas doar promisiuni, dar te-am inteles apoi.

 Candva m-ai adorat. Am simtit asta.

              Te-am urat cand ai plecat pentru ca mi-ai promis ca n-ai sa pleci niciodata si totusi ai plecat, atat de brusc ca si cum n-ar fi contat nimic.
             Acum stiu ca a fost cea mai buna alegere pe care ai facut-o pentru mine si pe care eu nu as fi putut sa mi-o asum niciodata. Astazi iti multumesc pt asta.
           Dar...ti-ai lasat amprenta cum putini au facut-o. Mi-a ramas playlistul tau care porneste in fiecare dimineata cand imi fumez tigara alaturi de prima cafea. Toate acele piese trimise care m-au acaparat cu versurile. Versuri la catre tresar in orice loc as fi si in orice moment.
           Si m-ai invatat ca iubirea eterna nu exista si ca barbatii inseala chiar daca au cea mai frumoasa femeie alaturi.
           Ca nu am voie sa-mi cer scuze si nici iertare in fata unui barbat.
           Ca apelativele de tandrete sunt inutile si ca numele fiecarei persoane este cel mai frumos cuvant pe care il poti spune atunci cand iubesti.
           Ca oamenii vin din senin si pleaca brusc si ca trebuie sa traiesti momentele in prezent si sa iei ce-i mai bun de la fiecare.

             Am simtit ca erai fericit in acele momente. Aveai un zambet sincer pe care nu l-am mai vazut de atunci...
          

Finally sad stories always have the best content!
       
               Uneori ma intreb daca a meritat, dar nimic nu e intamplator.
  
             Si totusi ultima intrebare e seaca la fel ca finalul. 
Eu am invatat atatea...Tu ce ai invatat?


 While Your Lips Are Still Red...


joi, 18 iulie 2013

Trecere prin timp



Cand am inceput sa scriu pe acest blog, aproximativ acum doi ani si prima fraza ca descriere care mi-a venit in minte a fost " intre minte si inima, intre sentimente si ratiune..." nu m-am gandit la cat de mult voi evolua in timp. La cum toate se modifica, te schimba, te ranesc, te invata, te ajuta sa te ridici, ca la final sa devii un alt produs, un produs al timpului...

Si mereu aceeasi lupta intre sentimente si ratiune. Si inca invat cum sa nu ma afund intr-o reatie pe care mi-o doresc si sa raman pe linia de plutire, cu ochii larg deschisi.

Reusesc incet, incet si recunosc ca-mi va fi frica, imi va fi foarte frica daca la un moemnt dat nu-mi voi mai aminti de mine cea de la inceput. Dar daca asta ma va face fericita si puternica, risc totul.

In fond oamenii au uitat ca viata e simpla, ca trebuie traita frumos si in echilibru si ca nu lupta pentru lucrurile materiale te vor multumi cand vei ajunge in baston si aproape de moarte...

In final...ne adaptam!

marți, 16 iulie 2013

Remember me...


Am facut curat prin amintiri, prin poze, prin caiete pline de cerneala... Am aruncat tot ce am scris de-a lungul timpului. Sensibilitatea nu ajuta la nimic, nici sentimentele si nici melancolia.
Se zice ca viata iti ofera anumite lectii in general fiind lectii dureroase pe care trebuie sa le inveti pentru a trece la alt nivel. In cazul in care nu inveti lectia de prima data, viata te va aduce in aceeasi ipostaza pana vei invata, cum sa reactionezi, ce ai gresit, ce trebuie sa faci si ce trebuie sa inveti...pentru a supravietui.

Am crezut ca am invatat ce inseamna suferinta de prima data. Dar se pare ca m-am inselat. A trebuit sa trec prin asta si a doua oara... Intr-adevar de data aceasta mai bine, cu capul sus si fara atata durere. Dar despartirile dor oricum indiferent cat de putina iubire a fost si indiferent de motive.

Intr-adevar uneori nu trebuie doar sa intorci foaia, trebuie sa o rupi, sa inveti sa accepti ca unele lucruri nu merg si nu vor merge niciodata indiferent de cat de mult ti-ai dori asta, pentru ca pana la urma ajungi la concluzia ca "asa a fost sa fie" si chiar trebuie sa crezi asta!

Uneori chiar trebuie sa o iei de la capat sa uiti tot, sa stergi tot, sa te uiti in oglinda, sa-ti zambesti si sa ai incredere in tine, sa-ti reamintesti cum e sa fii o femeie puternica.
Am inceput sa-mi doresc siguratatea mai mult decat orice. Eu cea care n-am suportat nici o secunda sa fiu singura mi-e pur si simplu scarba de relatii, de idei, de compromisuri, de promisiuni, de oameni. Si daca nici macar acum nu am realizat ca trebuie sa ma maturizez, mai mult decat am facut-o pana acum si sa-mi doresc independenta si sa inteleg ca fericirea nu depinde de nimeni inafara de tine.

Rationala si serioasa. Matura si linistita...cuvinte care mi s-au spus ca ar trebui sa le incerc in urmatoarea perioada. Prefer sa infrunt situatia. 1 gram si o sticla de whisky nu duc nicaieri, te fac doar sa uiti pe moment dar apoi cand te trezesti realizezi ca nu s-a schimbat nimic.

Stiu ca data viitoare va fi altfel. Calci prin foc, ajungi prin iad, te tarasti, dar cand iesi nu vei mai fi niciodata acel om. Vei sti sa privesti de doua ori lucrurile inainte sa decizi ce vrei sa crezi, vei sti sa analizezi pana si florile alea pe care le primesti si nu vei acorda incredere decat acelei persoane care cu adevarat va merita dupa ce vei sti ca merita. Nu e vorba decat de o analiza mai buna a oamenilor si a actiunilor care te inconjoara. Iar asta te va face cu adevarat multumita, iar fericirea va veni singura apoi, fara sa mai astepti nimic.