marți, 29 iulie 2014

Agonie si extaz


"Candva vom pleca impreuna, dar pe drumuri diferite..." si nu m-am gandit totusi ca vom pleca pe drumuri atat de diferite... cand pareau atat de asemanatoare. Speram doar ca bunatatea pe care am vazut-o din prima clipa in tine sa nu se transforme in dezamagirea actuala, sa nu se transforme in ceva inexistent la care doar am sperat...

Mor de durere. Ma doare, ma sfasie atat de puternic incat imi vine sa urlu ca un lup, incat imi vine sa plang de durere. Si, daca ti-ai dorit vreodata sa ma faci sa ma doara atat de tare, ai reusit. dar e trist, pentru ca durerea in acest fel nu te mai aduce niciodata inapoi oricat ai incerca, iar dezamagirea....dezamagirea ramane si nu se uita.

Puteai sa ma iubesti...sincer si curat. Asa cum te-am iubit si eu, asa cum am crezut mereu in tine luptandu-ma la un moment dat cu toata lumea si sperand in bunatatea omului pe care l-am cunoscut.. Dar ai ales sa-mi zdrobesti visele si iubirea cu propriile tale arme...si m-ai lasat la pamant nemiscata, fara vlaga...cu tine nu ma pot lupta...cu tine, cand tu mi-ai luat tot ce era mai bun si frumos.

-Iubire te astept la terasa, unde esti?
-Sunt in zona, ajung in 5 minute. Vreau sa-ti arat ceva. Nu stiu daca sa rad sau sa plang, dar vreau sa vezi.
-Ma sperii, e ceva grav?
-Nu stiu ce sa-ti spun, o sa vezi si iti vei da seama singura, e vorba de el.
-Ok, te astept.

Inima incepuse sa-mi bata cu putere. Mi se muiau picioarele, nu stiam nici macar la ce sa ma astept. A venit si mi-a aratat telefonul, o conversatie intre tine si o persoana cunoscuta noua de sex feminin. As spune, poate, cele mai urate cuvinte citite vreodata despre mine si venite din partea omului pe care inca il iubeam si care imi jura in fiecare zi ca ma iubeste..

Am ramas blocata, fara cuvinte si il priveam in ochi.... Nu mai eram in stare sa spun nimic. I-as fi cerut iertare ca nu l-am crezut niciodata, i-as fi spus ca ma doare, ca nu m-as fi asteptat, i-as fi spus cu lacrimi in ochi ca in acel moment il iubesc mai mult ca niciodata si ca il apreciez pentru omul care a fost in fiecare zi langa mine si pentru ceea ce este. Pentru cat de mult ma iubeste, ma respecta si apreciaza...

 I-as fi spus ca iubesc oamenii, ca am incredere in ei ca se pot schimba, ca pot fi mai buni, ca am avut incredere oarba si ca as fi mers pana in panzele albe....dar ca de data asta m-am inselat, am gresit si sufar. I-as fi spus multe...dar am preferat sa tac si sa-l privesc in ochi in semn de multumire ca exista, acolo langa mine, in acele momente cand pamantul imi fugea de sub picioare.

Urmatoarea zi cu mesajele interminabile de iubire trimise de catre tine ma faceau sa ma doara din ce in ce mai mult...pentru ca erau aceleasi cuvinte pe care candva le credeam si pentru care traiam si ma faceau sa zambesc. Pentru care ma intrebam in fiecare zi daca e bine ce am ales sau nu, pentru care aveam indoieli si remuscari la fiecare minut... cuvinte care acum imi produceau durere, dezamagire, la care imi venea sa plang citindu-le, gandindu-ma la cat de fraiera am fost iubindu-te si crezand in tine. Esti incapabil sa iubesti...sau ai fost incapabil sa ma iubesti pe mine, dar m-ai mintit frumos.

Ar trebui sa-ti multumesc pentru inca un capitol de experienta in cartea vietii, dar prefer sa tac si sa zambesc privind stelele.

Candva am plecat impreuna...dar pe drumuri total diferite....

Azi se incheie tot, blog, vise, amintiri, regrete si sperante desarte. Astazi incep sa traiesc ca si cand acum as fi descoperit lumea, ca si cand n-as fi fost niciodata ranita, abandonata sau dezamagita. Restul...voi  fi doar eu.